Lupta cu sine...

Intr- o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ca lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa:

Exista in fiecare dintre noi doi lupi.

- Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta ,cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna,orgoliul,superioritatea si egocentrismul.

- Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire, nepotelul intreaba:

- "Bunicule..si care lup castiga?"

La care batranul ii raspunde simplu:

- "Cel pe care l hranesti.."

In fiecare din noi, zace o javra de om, fiecare din noi, facem rautati gratuite, flirtam excesiv desi avem o relatie, inselam, mintim, ne dam bine pe langa diferite persoane, doar de dragul de a scoate un avantaj.

Exista oare cineva care sa nu fi facut nici macar unul din lucrurile de mai sus? Ooops, ai mintit inca o data.

De ce suntem asa?...

Probabil ca sa scoatem in evidenta haosul de pe pamant, amestecul de rai si iad ce arde in noi... Acum depinde de om... Asta e rostul vietii.

Plansetele, rasetele, sunt necesare. Suferinta si fericirea. Toate sunt mana in mana... Nu vom fi niciodata perfecti.

De ce? Pentru ca perfectul e plictisitor, n-are defecte, n-ai cum sa razi de perfect....

Asadar, tanjesti dupa o viatza perfecta?

Mai gandeste-te!...

Nu poti sa ai totul. Asta e farmecul ...

In fiecare din noi, zace o javra de om, fiecare din noi, facem rautati gratuite, flirtam excesiv desi avem o relatie, inselam, mintim, ne dam bine pe langa diferite persoane, doar de dragul de a scoate un avantaj.

Cred ca aici se cere cate un topic pentru fiecare. Prea sunt toti in aceeasi oala, si nu e asa. Oamenii sunt diferiti, gandesc diferit si au experiente diferite.

Nu poti sa ai totul. Asta e farmecul ...

Sunt oameni care se lupta cu sine, da... si recunosc cand gresesc si poate nu ar vrea s-o faca dar sunt constransi de anumite situatii si imprejurari, dar sunt si oameni care asa sunt ei, gresesc dar pentru ei nu conteaza, totul e sa le fie lor bine, merg pe principiul "Doar o viata am, deci s-o traiesc, nu are importanta in ce mod, nu conteaza ce cadavre calc in picioare." Intrebarea este: diferentiem in vreun fel cele doua tipuri de oameni? Este vreunul din ei de scuzat sau de condamnat in mod deosebit?

Si daca ii condamnam, ce? Se schimba ceva? Si daca ii scuzam conteaza pentru cineva?

Skyflo a scris:In fiecare din noi, zace o javra de om, fiecare din noi, facem rautati gratuite, flirtam excesiv desi avem o relatie, inselam, mintim, ne dam bine pe langa diferite persoane, doar de dragul de a scoate un avantaj.

Cred ca aici se cere cate un topic pentru fiecare. Prea sunt toti in aceeasi oala, si nu e asa. Oamenii sunt diferiti, gandesc diferit si au experiente diferite.

stai linistit!nu-s kiar gandurile lui...e un copy-paste!

Si daca-i copy paste, nu se cere topic diferit?

eu vorbeam de ganduri....

Adica el nu se considera ca facand parte dintre cei enumerati? Doar in fiecare din noi zace ce zace...

eh...uneori e ..mai..demiurgic..asa...

Imi place imaginatia ta E V A

curios....de obicei sperie!

Pot sa ma prefac si speriat

Ce-o mai face Eva?

"Lupta cu sine" ...
cum poti alunga ganduri care te supara?

Cum spune si articolul...Spera in bine! Speranta nu ti-o poate lua nimeni!

Da, spera si ai sperante. Dar cum??? cum alungi gandurile si nemultumirea?

Usor de spus, greu de facut... poti alunga gandurile?

Nu... Nu poti... Nu acum, cel putin. Dar vor trece si gandurile astea rele, trebuie sa treaca, trebuie sa-ti dai singura seama ca nu rezolvi nimic asa, timpul le va rezolva pe toate, n-are cum altfel!

Da... stiu, asa e cum spui.
Dar... e teorie. Practica, ne omoara.

Am imbatranit in anul asta cu zece ani, cred.

Se vede ca parca nu esti tu. Nu-ti mai arde de nimic.

Pentru ce am vrut sa postez in legatura cu teatrul am deschis un topic nou. Dupa ceva frunzareala, am ajuns aici. Si aici voi posta ceva interesant si care cred ca se potriveste topicului.

Este despre Mirela Retegan, creatoarea trupei Zurli

"De fiecare dată când mă întorc în ţară, mă încearcă un sentiment de tristeţe. După fiecare experienţă trăită între oameni civilizaţi şi educaţi, revin acasă cu regretul că la noi copiii trăiesc încă în cea mai mare parte în mediocritate, că oamenii se străduiesc încă să pară şi nu să fie, că încă e mai important ce crede celălalt despre noi decât ceea ce simţim. Şi n-am cum să nu-mi amintesc că eu chiar am încercat niște lucruri. Aşa mică, şi tânără, şi naivă, chiar am crezut din toată fiinţa mea că pot să fac ceva şi să strâng în jurul meu oameni care iubesc ţara asta şi vor să trăiască fericiţi în ea împreună cu copiii lor. Din păcate, în felul acela nu am putut face prea mult. Dar ştiu sigur că am făcut tot ce am putut. Am făcut jurnalism în cel mai periculos sens al cuvântului. Fac parte din categoria jurnaliştilor care ştiu ce înseamnă să-ţi fie ameninţată viaţa şi să fie pusă în pericol siguranţa familiei tale. Fac parte dintre oamenii de presă care au fost treziţi în toiul nopţii de telefoane de ameninţare. Am simţit dalele reci ale unui culoar în care un domn semianalfabet, dar într-o funcţie de conducere, m-a înghesuit şi mi-a scuipat printre dinţi un “cine pi*da mă-tii eşti tu să-mi strici mie socotelile? “ Ani de zile am dat cu subsemnatul pentru tot felul de plângeri penale făcute de diverşi adversari care au crezut că mă vor speria şi voi accepta condiţiile lor de tăcere. Am trăit vremurile în care o corespondenţă la BBC declanşa un scandal politic şi zbura un preşedinte al Senatului. Aş fi putut să fac foarte mulţi bani. În jurul meu, directorii de media, oarecum omologii mei, şi-au construit averi imense. Atunci când mi s-a făcut propunerea concretă, m-am uitat în ochii impertinentului şi i-am spus că în ’89 eu eram în stradă şi nu-mi doresc decât să mă uit în ochii copilului meu şi să nu-mi fie ruşine cu ceea ce am reuşit să fac. Iar când un domn poliţist mi-a şoptit la ureche “vezi că vor să te aresteze, dacă nu pot să-ţi închidă gura“, am înţeles că nu vreau să fiu martir.

Mi-a fost greu să accept că trebuie să renunţ, dar am făcut-o. Pentru mine, pentru copilul meu, pentru părinţii mei, pentru tot ce ce pot să fiu şi să fac. Am părăsit tot: casă, oraş, serviciu, prieteni. Am suferit ca un câine. Nu știu cum și din ce resurse am reușit. Am plâns săptămâni întregi, dar ştiam că e cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac. Glumeam întrebându-i pe apropiaţi “ştii cum arată pasărea phoenix? Uită-te la mine, eu sunt. Voi renaşte din propria-mi cenuşă.” Şi am găsit o altă cale de a face lucruri şi de a lăsa ceva în urmă.

Am ieşit complet din zona de presa serioasă, de ştiri şi de investigaţie, am lăsat publicul de știri și reportaje de la radio şi am ales o altă scenă. Una de pe care mă uit direct în ochii părinţilor care stau în faţa mea şi care vor o Românie mai bună şi mai frumoasă pentru copiii lor. N-am abandonat. N-am renunţat să cred că, dincolo de luptele politice, putem fiecare dintre noi să lăsăm în urma noastra un loc mai bun, mai frumos, un copil mai curajos şi mai educat. Iubesc pământul ăsta care mi-a dat atâtea bucurii. Cred din toată fiinţa mea că, dacă fiecare dintre noi ar face tot ceea ce poate, acolo unde se află, la casa lui, în familia lui, la serviciul lui, am simţi-o cu toţii. Învăţ în fiecare zi să mă uit mai atent la ceilalţi şi să las în urma întâlnirii noatre o stare mai bună. Nu-mi iese tot timpul, dar nu renunţ. Între jurnalismul prin care scoateam la lumină lucruri mai puţin plăcute şi zâmbetele desenate pe chipurile părinţilor gata să le facă celor mici viaţa mai frumoasă, alegerea mea a fost simplă. Iartă-mă, copile, că n-am putut mai mult!

editorial publicat pe catchy.ro"

http://mirelaretegan.ro/blog/sunt-mama/iartama-copile-ca-nam-putut-mai-mult-id781.html

Nepotelului meu cel mare, Vladut, ii place tare mult Trupa Zurli !

FRANZ a scris:Nepotelului meu cel mare, Vladut, ii place tare mult Trupa Zurli !