celelalte cuvinte
celelalte cuvinte
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Daca Dumnezeu ar exista

2 participanți

In jos

Daca Dumnezeu ar exista Empty Daca Dumnezeu ar exista

Mesaj Scris de zaraza26 Lun 19 Iul 2021, 10:04

Am cautat un topic potrivit pentru textul ce il voi afisa mai jos, dar n-am gasit. Am observat ca nu exista niciun topic despre religie si/sau spiritualitate. Si atunci am ales un titlu pentru topic care sa reflecte cumva aceasta stare de lucruri.

TOATĂ ȚARA ESTE CHEMATĂ, ÎNCEPÂND DE AZI - ZILNIC -, LA O SCURTĂ RUGĂCIUNE, (de numai 3 minute). DISTRIBUIȚI, la cât mai multe persoane!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne Mântuiești, Ție ne rugăm, cu capetele și genunchii plecați: Îndură-te Doamne de țara noastră și neamul Românesc, împrăștiat de diavol, umilit și învrăjbit de străini, să ne regăsim calea luminată de Tine, dreptatea și pacea iubită de Tine.
Scoate-ne Doamne din jugul minciunii, al urii, pizmei și egoismului. Stinge pofta celor care, pentru binele lor, își asupresc semenii.
Scoate afară din Grădina Preasfintei Tale Maici, Fecioara Maria, pe străinii de neam și de credință, care ne jefuiesc, ne omoară animalele și păsările din gospodărie, și ne batjocoresc copiii ce flămânzesc.
În genunchi, cu capetele plecate, aducem această rugăciune Ție Doamne, trimite mila Ta și Duhul Sfânt spre mângâiere, asupra neamului nostru românesc, căci a Ta este Mărirea și Puterea și Slava, a Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. AMIN!
Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne bucure! Prin rugăciunile noastre, făcute din inimă, vom avea parte de dragostea și mila lui Dumnezeu, în scurt timp.
pomeniti in rugaciune : Taica parinte Gherasim si nevrednicul parinte Nicodim -MUNTE ATHOS
zaraza26
zaraza26

Mesaje : 1016
Data de inscriere : 25/04/2014
Varsta : 58
Localizare : Nasaud

Sus In jos

Daca Dumnezeu ar exista Empty Re: Daca Dumnezeu ar exista

Mesaj Scris de zaraza26 Lun 19 Iul 2021, 10:05

Daca nu am ales bine locul, rog admin-ul sa faca schimbarile asa cum considera. Multumesc! drag
zaraza26
zaraza26

Mesaje : 1016
Data de inscriere : 25/04/2014
Varsta : 58
Localizare : Nasaud

Sus In jos

Daca Dumnezeu ar exista Empty Re: Daca Dumnezeu ar exista

Mesaj Scris de Wolf Joi 22 Iul 2021, 09:02

Hai sa fim seriosi!
Wolf
Wolf

Mesaje : 3912
Data de inscriere : 09/01/2011
Localizare : Sebes -Alba

Sus In jos

Daca Dumnezeu ar exista Empty Re: Daca Dumnezeu ar exista

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum